1. Repere istorice
Biblioteca Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași își are începuturile în anul 1886, odată cu înființarea Seminarului Mare Diecezan din Iași. Evoluția sa reflectă dezvoltarea instituției de formare sacerdotală și academică, de la începuturile Seminarului până la actuala structură a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”.
Prima mărturie documentară referitoare la înființarea bibliotecii datează din 23 martie 1894 și constă într-o scrisoare adresată de episcopul Nicolae Iosif Camilli președintelui Academiei Române, prin care solicita ca Seminarul să beneficieze, cu titlu gratuit, de publicațiile Academiei. La puțin peste o lună, episcopul a primit un răspuns favorabil din partea președintelui Academiei, căruia i-a adresat o scrisoare de mulțumire.
Evoluția fondului de carte a urmat îndeaproape dezvoltarea Seminarului. Primele informații despre dezvoltarea colecțiilor provin din anul 1897, la un deceniu de la înființarea Seminarului, cu prilejul vizitei lui D. P. Poni. În raportul întocmit cu această ocazie, părintele rector Felix Wiercinski consemna: „Având acum în mâini bugetul Guvernului, am putut mări biblioteca Seminarului după trebuințele științifice, cumpărând pe Sfinții Părinți ai Bisericii, hărți geografice și hărți cu vederile clădirilor monumentale ale lumii sau cu vederile stării culturale ale popoarelor clasice din antichitate, pentru ca aluminii[1], deși neputând călători mult prin lume, să aibă totuși cunoștințe despre starea culturală a ei”.
Evoluția fondului de carte poate fi urmărită și prin datele statistice păstrate în arhive. Astfel, în anul 1934 biblioteca deținea aproximativ 1.800 de volume, iar în 1938 fondul ajunsese la circa 6.000 de volume, dintre care aproximativ 1.000 au fost achiziționate în perioada 1934-1936. Dezvoltarea colecțiilor a constituit o preocupare constantă a conducerii Seminarului, fapt reflectat și în alocările bugetare destinate bibliotecii. Din bugetele aferente anilor 1934-1939 rezultă că acesteia i-a fost repartizată, în medie, aproximativ 2% din bugetul Seminarului Diecezan. Astfel, pentru anul școlar 1934-1935 au fost alocați 5.399 lei (aprox. 0,8%), pentru anul următor 27.308 lei (aprox. 4%), pentru anul școlar 1936-1937 suma de 8.049 lei (aprox. 1%), iar pentru anul școlar 1937-1938 suma de 7.169 lei (aprox. 1%).
În luna martie 1944, din cauza evenimentelor provocate de cel de-al Doilea Război Mondial, Seminarul Diecezan a fost evacuat la Beiuș. Odată cu profesorii și seminariștii, au fost transportate cu trenul și miile de volume aflate în biblioteca instituției. Din nefericire, fondul de carte s-a pierdut, asemenea multor altor bunuri aparținând Episcopiei Catolice de Iași.
În anul 1956, cursurile Seminarului au fost reluate la Iași, însă biblioteca dispunea de un fond de carte foarte redus. Cu sprijinul profesorilor și al preoților din dieceză, colecțiile au fost reconstituite treptat prin adunarea a sute de volume. În anul 1961, biblioteca număra doar 1.841 de volume, iar în 1970, la solicitarea Ministerului Cultelor, a fost constituită o comisie însărcinată cu reorganizarea bibliotecii și cu inventarierea colecțiilor, fiind înregistrate peste 2.000 de volume.
Dezvoltarea fondului de carte a fost puternic influențată de contextul politic al epocii. Un exemplu semnificativ îl constituie accesul la documentele Conciliului al II-lea din Vatican. Deși lucrările Conciliului se încheiaseră în anul 1965, abia în 1977 Seminarul Catolic din Iași a obținut aprobarea de a primi 33 de exemplare ale documentelor conciliare. În toamna aceluiași an, Departamentul Cultelor a autorizat și abonarea Seminarului la câteva reviste teologice din străinătate, măsură imposibilă până atunci. În documentele vremii, această aprobare era justificată prin necesitatea ca Seminarul să poată beneficia de „progresul cercetărilor teologice pe plan mondial, ceea ce constituie o lipsă în pregătirea profesorilor și studenților”. Aceste restricții explică ritmul lent al dezvoltării bibliotecii și dificultățile întâmpinate în completarea colecțiilor teologice în perioada regimului comunist.
Afilierea Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași la Universitatea Pontificală „Sfântul Ioan din Lateran”, începând cu anul 1995, a reprezentat un moment important și pentru dezvoltarea bibliotecii. Grație subvenției acordate în acest context, fondul de carte a fost îmbogățit prin numeroase achiziții, iar biblioteca a beneficiat de primul său sistem informatic, destinat catalogării și gestionării colecțiilor. Tot în această perioadă a fost realizată și conectarea calculatorului la rețeaua internet. La 29 septembrie 1996, când se împlineau 110 ani de la înființarea Seminarului Mare Diecezan din Iași, biblioteca înregistra 24.526 de volume, procesul de catalogare informatizată fiind încă în desfășurare. Cu toate acestea, fondul de carte prezenta încă unele lacune importante, lipsind lucrări fundamentale, precum colecțiile complete ale patrologiei grecești și latine, opere ale unor teologi contemporani și numeroase publicații de specialitate. Aceste aspecte au constituit unul dintre elementele analizate în procesul de afiliere la Universitatea Pontificală „Sfântul Ioan din Lateran”. În acest context, Mons. Gerardi sublinia necesitatea dezvoltării unor relații de colaborare cu institute și cu facultăți teologice partenere, prin intermediul cărora biblioteca să poată completa și diversifica fondul documentar.
La 25 martie 1998, fondul bibliotecii număra 25.935 de volume. Acest moment marchează încheierea perioadei analizate în prezentul capitol.
Cronologia evoluției Bibliotecii Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași
| An | Eveniment | |
| 1886
1894 |
Înființarea Seminarului Mare Diecezan din Iași
Prima atestare documentară a bibliotecii |
|
| 1897 | Primele informații privind dezvoltarea colecțiilor | |
| 1934 | Fondul bibliotecii: aprox. 1.800 volume | |
| 1938 | Fondul bibliotecii: aprox. 6.000 volume | |
| 1944 | Evacuarea Seminarului la Beiuș și pierderea fondului de carte | |
| 1956 | Reluarea activității bibliotecii la Iași | |
| 1970 | Reorganizarea și inventarierea colecțiilor | |
| 1977 | Acces la documentele Conciliului al II-lea din Vatican și la reviste teologice străine | |
| 1995 | Afilierea Institutului la Universitatea Pontificală „Sfântul Ioan din Lateran” | |
| 1996 | Informatizarea catalogării; 24.526 volume | |
| 1998 | Fondul bibliotecii: 25.935 volume | |
| 2001 | Restructurarea și recatalogarea colecțiilor | |
| 2026 | Implementarea noului sistem informatic și dezvoltarea colecțiilor la peste 48.000 de titluri și 72.000 de volume | |
2. Organizarea, administrarea și clasificarea fondului de carte
Organizarea bibliotecii a constituit o preocupare încă din primii ani de existență ai Seminarului. Urmând modelul instituțiilor în care se formaseră, părinții iezuiți au stabilit reguli privind administrarea și conservarea fondului de carte. Prima dispoziție cunoscută în acest sens este consemnată în scrisoarea episcopului Nicolae Iosif Camilli menționată anterior: „Această bibliotecă va fi astfel organizată încât cărțile să nu se poată înstrăina”.
În perioada regimului comunist, când activitatea Seminarului era supusă controlului Departamentului Cultelor, au fost emise numeroase dispoziții privind organizarea și funcționarea bibliotecii, în concordanță cu reglementările aplicabile instituțiilor similare. Dintre aceste prevederi pot fi evidențiate câteva aspecte esențiale dintre cele cuprinse în Regulamentul Seminarului de după anul 1980, care prevedea că fondul de carte trebuia păstrat cu deosebită grijă, iar volumele nu puteau fi scoase din bibliotecă decât cu aprobarea expresă a părintelui rector. Bibliotecarii aveau responsabilitatea organizării și administrării bibliotecii, a inventarierii cărților și publicațiilor, precum și a asigurării utilizării corespunzătoare a acestora. De asemenea, răspundeau de ordinea și de curățenia din bibliotecă, întocmeau programul de funcționare împreună cu superiorii, urmăreau respectarea acestuia, țineau evidența împrumuturilor și se îngrijeau de recuperarea publicațiilor, contribuind totodată la dezvoltarea fondului de carte prin propunerea și prin procurarea de noi lucrări.
Regulamentul stabilea, de asemenea, o serie de îndatoriri pentru utilizatorii bibliotecii, considerată sugestiv „farmacum omnium morborum – farmacia tuturor bolilor”. Astfel, consultarea publicațiilor se realiza, de regulă, numai în incinta bibliotecii, iar volumele trebuiau utilizate cu grijă pentru a preveni deteriorarea lor. După consultare, locul fiecărei cărți era marcat în raft, iar volumele împrumutate erau înregistrate în sistemul informatic al bibliotecii. Regulamentul prevedea, totodată, păstrarea liniștii și a curățeniei în sala de lectură, respectarea ordinii clasificării volumelor, respectarea programului de funcționare și utilizarea conexiunii la internet exclusiv în scopul documentării științifice, teologice și filosofice.
Dincolo de normele care reglementau funcționarea bibliotecii, organizarea propriu-zisă a fondului de carte a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe etape de dezvoltare.
Primele încercări de organizare sistematică a fondului de carte nu au avut o complexitate deosebită, având în vedere dimensiunea redusă a colecțiilor. Astfel, în vara anului 1966, când biblioteca deținea aproape 2.000 de volume, s-a realizat o reorganizare a colecțiilor pe discipline teologice. Fondul de carte a fost inventariat, catalogat și aranjat pe rafturi în funcție de domeniile tematice.
Situația s-a schimbat radical până în anul 1996, când biblioteca ajunsese la aproximativ 25.000 de volume. Dimensiunea colecțiilor a impus o reorganizare amplă și modernizarea metodelor de evidență și de catalogare. În acest scop a fost achiziționat un calculator, care a permis informatizarea procesului de catalogare și de gestionare a fondului de carte.
3. Evoluția bibliotecii după anul 1998
După anul 1998, biblioteca și-a continuat procesul de dezvoltare atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al organizării colecțiilor. Odată cu construirea corpurilor D1 și D2 ale Institutului, depozitul de carte a fost mutat în fosta sală de mese, iar spațiul ocupat anterior de bibliotecă a fost transformat în sală de lectură.
Fondul de carte s-a îmbogățit constant prin donații și prin achiziții, răspunzând nevoilor de formare și de cercetare ale comunității academice. În anul 2001 a fost realizată o amplă restructurare a colecțiilor, însoțită de o nouă catalogare a volumelor din depozit și din sala de lectură. Tot atunci a fost implementat un program informatic destinat evidenței fondului documentar și gestionării împrumutului publicațiilor.
Procesul de modernizare a continuat și în anul 2026 prin implementarea unui nou sistem informatic destinat administrării și gestionării colecțiilor bibliotecii, demers ce a contribuit la eficientizarea activității bibliotecii și la modernizarea serviciilor oferite utilizatorilor.
În prezent, Biblioteca Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași deține peste 48.000 de titluri, însumând peste 72.000 de volume, și este abonată la aproximativ 120 de reviste și publicații de specialitate din țară și din străinătate, consolidându-și astfel rolul de bibliotecă academică în slujba învățământului teologic și a cercetării.
Prin dezvoltarea continuă a colecțiilor, modernizarea infrastructurii și informatizarea serviciilor, biblioteca își confirmă rolul de centru documentar esențial pentru activitatea didactică, științifică și formativă a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași.
Pr. Alois Moraru
[1] Aluminii – grafie istorică pentru alumnii; termen care desemna seminariștii (elevii Seminarului).